Editura Cartier
Duminică, 13 Octombrie 2019
 
Colecții

A B C D E F G H I J K L M N O P R S T U V W Y Z 
Ciobotea Radu

Radu Ciobotea s-a născut pe 1 iulie 1960 la Dej, judeţul Cluj, România. Este absolvent al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, doctor în literatură comparată al Universității Babeş-Bolyai (Cluj-Napoca) şi docteur ès lettres al Université d’Artois, Arras, Franţa. Vreme de douăzeci de ani, a fost jurnalist de presă scrisă, radio şi televiziune (cea mai îndelungată perioadă la ziarul Evenimentul zilei, corespondent de război în perioada conflictelor din fosta Iugoslavie).

Cadru universitar începând din 2006, Radu Ciobotea este în prezent conferenţiar la Universitatea „Aurel Vlaicu”, Arad, şi editorialist la săptămânalul Diaspora românească din Londra. Din 2007 lucrează în diplomaţie, fiind consilier diplomatic la Ambasada României de la Paris, iar în prezent consul la Consulatul General al României la Bălţi. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. A publicat volumele:

Întoarcerea la Shaolin (comentarii jurnalistice), Editura Almanahul Banatului ,Timişoara, 1995;

După Revoluţie, târziu (reportaj şi comentariu politic), Editura Almanahul Banatului, Timişoara, 1996;

Război fără învingători (reportaje de război), Editura Meridian 21 Delta, Timişoara, 1998;

Pantera roz rămâne în vitrină (eseuri politice), Editura Popa’S Art, Timişoara, 2003;

Război cu Doctor Blues (reportaje din Kosovo şi S U A), Editura Mirton, Timişoara, 2003;

Une guerre sans vainqueur (reportaje şi comentarii), Editions Paris-Mediterranée, Paris, 2003;

Reportaj şi literatură (eseu asupra reportajului românesc şi francez interbelic), Editura Casa Cărţii de Știinţă, Cluj-Napoca, 2005;

Reportajul interbelic românesc. Senzaţionalism, aventură şi extremism politic, Editura Polirom, Iaşi, 2006;

Apărătorii (2 volume), roman istoric, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2007;

Le Mot vécu. Le reportage français et roumain dans l’entre-deux-guerres, Editions Orizons, Paris, 2010.


 
Oferta Romania
Oferta R. Moldova


 

 

© 2007-2019 Design: Editura Cartier, Web Hosting si CMS: Adpixel