Nimeni, ah! ce-i poezia nu mai știe în ăst veac!...
Pe de rost, teoreticul (doct și-n rock și-n cracoveac)
alt teoretic citează cu sau fără ghilimele,
file-urile încurcînd, epitete și obiele.
De aceea, ca s-aducem, în știinţă, claritate,
despărţim roua de „rouă”, aurul de au, dreptatea
poeziei să se-nșire, în subtext, cu de-aer slove,
pe costișe cum partorgii cu clor scris-au ХЛЕБ și LOVE.
                                                        Nicolae Leahu

Această carte a lui Oleg Serebrian atinge profund. E un roman dictat de urgențe: dureros, dar, în același timp, luminos, împărțit între o proză poetică și transparența unui eseu. De pe poziția unei ambiguități inteligente, el abordează istoria care lipsește și despre care trebuie spuse atâtea, istoria Europei Centrale, cu frontierele ei rănite și privirea încă rătăcită într-un orizont necunoscut. E un roman viu, cu dialoguri profunde, deși adesea situate parcă dincolo de speranță. Cartea ne oferă o lectură generoasă, produs al unui istoric sensibil, dar și al unui poet îndrăgostit de rădăcinile multiculturalității mitteleuropene, care se hrănesc din solul unei memorii încă vii, dar și din niște vise, care ne ating și ne reasigură timid că suntem datori să clădim un viitor continuu. 

Marco Lucchesi, critic literar, membru al Academiei Braziliene de Litere

Deschide cartea.

Câteva coincidente (sau poate nu) de netrecut cu vederea mă ispitesc să-l asemăn pe Anatol Moraru cu prozatorii târgovişteni: debutează la 40 de ani cu o literatură livrescă, ingenioasă (şi bine temperată), plin de umor şi de (auto)ironie, cu un stil matur, bine stăpânit care ne arată mai degrabă un vechi practician în ale literaturii.
Marius CHIVU, Un basarabean... târgoviştean
Deschide cartea.

Dosar de presă:

Dintre toţi scriitorii basarabeni contemporani, prozatorul Anatol Moraru îmi place cel mai mult. Calităţile stilistice, umorul şi fondul livresc ale scrisului său (de negăsit, într-o asemenea combinaţie şi de un asemenea rafinament, la nici un alt prozator basarabean, indiferent de generaţie) îl apropie de liga unor scriitori precum Costache Olăreanu, Ioan Groşan sau Răzvan Petrescu.
Marius Chivu, decembrie 2011, Dilema Veche

Plăcerea cu care am lecturat cea mai nouă carte a lui Anatol Moraru îmi dă ocazie să concluzionez că Nu mă tentează este unul dintre cele mai coerente volume de proză scurtă apărut în ultimii ani în Republica Moldova despre realitatea imediată şi oamenii din jurul nostru. Şi prozatorul a reuşit să realizeze acest lucru, fără a fi neapărat livresc, intelectualist, sofisticat sau, în cele din urmă, intertextualist.
Dumitru Crudu, noiembrie 2011, Timpul

Cifrul de la poarta realității este cuvîntul. Pînă nu devii dependent de puterea lui, nimic din puterea lui nu-ți aparține și orice încercare de a trece, cu adevărat pragul realității este sortită eșecului.

Dintre toate formele de conștiință în posesia cărora încearcă să intre un personaj sau altul, conștiința lingvistică devine cea mai puternică. Însușirea (în cazul unora) sau re-însușirea (în cazul altora) limbii interzise devine sinonimă cu dobîndirea identității. Există o limbă extraordinară dobîndită în această țesătură. Numai că, atunci cînd intră în posesia ei deplină și aterizează în patria-mumă, acești benedictini ai cuvîntului descoperă că limba redobîndită nu mai este importantă în țara din care nu a lipsit niciodată.
Pentru afronturi aduse valorilor de necontestat pînă mai ieri, Emilian Galaicu-Păun poate răspunde asemeni puștiului care a fost cîndva: „Tata! Tata! Am dat să scutur tocul și l-am stropit... pe Lenin!”
Dorin Tudoran, Washington, august 2011
Deschide cartea.

Dosar de presă:
Trilogia nimicului. Noul roman, ca şi precedentul, este unul clar postmodernist. Din numele personajelor, romancierul a păstrat doar ultima literă. Romanul nu are un subiect anume, dar poate fi citit şi ca un roman al formării sau, mai bine zis, al eliberării de sub tirania tatălui care e un reprezentant tipic al sistemului comunist.
Dumitru Crudu, ianuarie 2012, www.timpul.md

Spre sfârşitul anului trecut, Emilian Galaicu-Păun a publicat la editura CARTIER din Chişinău romanul intitulat Ţesut viu. 10 x 10. Vă recomand, cu mare căldură, cartea confratelui şi prietenului moldav şi vă ofer postfaţa pe care am semnat-o.
Dorin Tudoran, ianuarie 2012, www.dorintudoran.com

Romanul „Ţesut viu 10/10” a venit pe lume greu, dar prevesteşte un adevărat succes. Cei prezenţi la lansare au avut parte şi de un cadou muzical din partea celor de la Trigon, liderul cărora, Anatol Ştefăneţ, este unul dintre personajele cărţii.
Decembrie 2011, www.noroc.tv 

Noul roman al lui Galaicu este unul tipic postmodernist. Personajele nu au nume, ci doar inițiale. Fără a avea un subiect anume, erosul și limbajul reprezintă țesătura romanului. Despre toate aceste lucruri Dumitru Crudu a discutat cu scriitorul Emilian Galaicu-Păun în cadrul emisiunii Noii Barbari.
Decembrie 2011, www.radiochisinau.md

Romanul este în mare parte şi un pomelnic. Un fel de pomelnic, în care cei vii trec la cei ​​morţi, iar cei adormiţi revin mereu în discuţie. Un pomelnic amestecat, la două capete. De aici şi titlul scrierii, Ţesut viu. 10 x 10.
Interviu cu scriitorul Emilian Galaicu-Păun realizat de jurnalistul Vasile Botnaru, decembrie 2011, www.europalibera.org

Asemănător cu un palimpsest, romanul acoperă ultimii 40 de ani, mai exact, de la moartea lui Iuri Gagarin, în 1968, la evenimentele din 7 aprilie 2009 din Chişinău, şi o geografie ce se extinde pe câteva continente. Totodată, cartea se vrea un Pomelnic, în care cei trecuţi la Vii ajung, rând pe rând, să se alăture celor Adormiţi, în timp ce morţii dragi revin mereu în discuţie.
Irina Nechit, noiembrie 2011, Jurnal de Chișinău

La Editura Cartier, în colecţia Rotonda, a apărut romanul „Ţesut viu. 10X10” de Emilian Galaicu-Păun. Scriitorul a lucrat la acest roman timp de peste 14 ani.
Noiembrie 2011, www.agentiadecarte.ro

În Mic îndreptar de lectură ce deschide romanul, Galaicu-Păun pare să întindă o mînă de ajutor cititorului cărții sale. În realitate, cititorului îi este întinsă o cursă. Indiferent de ordinea în care parcurge cele zece capitole ale cărții – fie că sucombă sugestiei autorului de a considera fiecare capitol drept o rescriere a celui/celor precedent(e), fie că își alege propria strategie de lectură –, cititorul se află de unul singur în fața unei experiențe pe care trebuie să o consume inițiatic.
Dorin Tudoran, Washington, august, 2011 (Postfață)

Cândva, am intenţionat să fac o disecţie – să scot afară măruntaiele identităţii naţionale și să afirm: „Uitaţi-vă, așa funcţionează!”.  Îmi propusesem, într-o cercetare, să scot la iveală interese, pasiuni, fixaţii, iluzii, ascunse toate sub pretinse identificări naţionale. Speram că voi putea oferi o explicaţie care să-i lumineze pe toţi și să-i elibereze din ghearele identităţii naţionale, și apoi să învăţăm să convieţuim cu identităţi parţiale și deschise.
Însă degrabă aveam să descopăr că, la fel ca identitatea naţională, și studiul ei este împânzit de capcane, prima capcană fiind chiar în intenţia de a studia acest domeniu: oare nu cumva atunci când pretindeam că aleg o temă de cercetare, de fapt, mi-am dezgolit propria rană identitară? Adun în această carte, ca într-o confesiune, capcanele și rătăcirile mele (academice), cu speranţa că astfel mă voi izbăvi, pentru totdeauna, de păcatele căutării identitare, iar posibilul cititor al acestei cărţi va învăţa să le evite.
Deschide cartea.